logo

Vadim Pistrinciuc, despre voturile din Transnistria și campaniile tehnologizate


https://www.ipn.md/ro/vadim-pistrinciuc-despre-voturile-din-transnistria-si-campaniile-tehnologizate-8008_1077399.html

Toată lumea știe că din Transnistria voturile se cumpără, fiind publicate dovezi cu costuri, cu relatări, din care ne convingem că alegerile sunt fraudate de acolo. De data aceasta votul transnistrenilor în aceste alegeri a influențat într-o măsură mai mică, dar totuși semnificativă. Despre aceasta a declarat Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Inițiative Strategice, la dezbaterea publică: „Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020: lecții învățate și lecții de învățat”, organizate de Agenția de presă IPN.

Expertul spune că nerezolvarea problemei privind coruperea alegătorilor, transportul organizat din Transnistria va ridica valuri foarte puternice de nemulțumire din partea altor alegători. „Oamenii nu o să vrea să le decidă soarta 30 mii de voturi din Transnistria, de fiecare dată, și cu evidențe că au fost cumpărate”, menționează Vadim Pistrinciuc. Tot el mai adaugă că în această privință e nevoie de o abordare foarte serioasă, iar instituțiile trebuie să aibă o reacție în acest sens, pentru că ele au o mai mare posibilitate de a face investigații ca să ofere răspunsuri.

Expertul consideră că alegerile din anul acesta au fost diferite de alte scrutine, iar partidele din Moldova sunt destul de inovative. „Dacă am compara alegerile la noi cu alte țări mai dezvoltate, o să vedeți că la noi tehnologiile electorale și în special cele utilizate în mediul online, sunt destul de avansate. Și dacă înainte de asta, acest lucru se referea doar la partidele mari, acum vedem că și partidele cu mai puține resurse, tot desfășoară campanii destul de smart, cu elemente inovative”, mai menționează Vadim Pistrinciuc.

Acesta a notat că o bătălie cu adevărat mare s-a dus pe rețelele sociale, lucru ce a schimbat procesul electoral. „Candidații au avut campanii foarte tehnologizate în special pe online. Din punctul acesta de vedere stăm bine, chiar dacă nu știm cum se va reflecta asupra nivelului de trai al populației, iar metodele tradiționale de campanie vor pierde din pondere de la alegere la alegere”, a spus Vadim Pistrinciuc.

Dezbaterea publică „Primul tur al alegerilor prezidențiale 2020: lecții învățate și lecții de învățat”, este ediția a 158-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.