Vadim Mişin: Proiectul AIE are dreptul la viaţă, dar cel al PCRM e mai bun
https://www.ipn.md/ro/vadim-misin-proiectul-aie-are-dreptul-la-viata-dar-cel-7965_982369.html
Deputaţii comunişti vor participa la lucrările comisiei care va propune parlamentului o variantă de modificare a articolului 78 din Constituţie privind alegerea şefului statului, în baza unuia din cele două proiecte avizate pozitiv de Curtea Constituţională, a declarat deputatul Vadim Mişin la o conferinţă de presă vineri, 7 mai, transmite Info-Prim Neo.
Parlamentarul a subliniat că proiectul înaintat de Alianţa pentru Integrare Europeană, care propune alegerea preşedintelui de către popor, are dreptul la viaţă, dar că proiectul Partidului Comuniştilor este mai bun, pentru că respectă întocmai recomandările Comisiei de la Veneţia.
PCRM pledează pentru păstrarea practicii de alegere a preşedintelui în parlament, dar propune un al treilea tur, în cazul în care scrutinul eşuează în primele două. În primul tur pentru alegerea preşedintelui ar fi nevoie de 61 de voturi, iar în următoarele două 57 şi, respectiv, 52 de voturi.
Potrivit lui Vadim Mişin, şi din remarca Curţii Constituţionale, care a recomandat AIE să ţină cont de unitatea materiei constituţionale, se poate înţelege că proiectul PCRM este mai oportun în această situaţie.
„Dacă proiectul nostru va fi luat ca şi bază, suntem gata să discutăm pe marginea recomandărilor făcute de Curtea Constituţională”, a declarat Vadim Mişin. Deputatul a remarcat că are în vedere prevederile legate de dizolvarea parlamentului şi numărul de candidaţi la preşedinţie.
Curtea Constituţională a păstrat avizul său anterior, potrivit căruia un singur candidat la şefia statului nu încalcă norma constituţională. Proiectul PCRM prevede existenţa a cel puţin doi candidaţi. De asemenea, Curtea Constituţională a recomandat formaţiunii să renunţe la prevederea legată de dizolvarea parlamentului în 10 zile, dacă şeful statului nu va putea fi ales în trei tururi. Preşedintele CC, Dumitru Pulbere, a explicat că dizolvarea parlamentului nu este condiţionată în nicio ţară din Europa. Partidele politice trebuie să găsească soluţii de depăşire a situaţiei, să nu avem veşnic alegeri anticipate.
Întrebat când se va întoarce fracţiunea PCRM la şedinţele în plen ale parlamentului, Vadim Mişin a spus că formaţiunea rămâne la aceeaşi condiţie: preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, trebuie să declare public, la o conferinţă de presă, că se va conforma prevederilor constituţionale şi va dizolva parlamentul. „Nu-i cerem o dată exactă. Poate să numească, de exemplu, o lună”, a remarcat Vadim Mişin.
Deputatul a calificat inutilă ultima vizită a delegaţiei AIE la Strasbourg, unde s-a întâlnit cu preşedintele Comisiei de la Veneţia. „Nu era nevoie să se cheltuie 2-3 mii de euro ca să-l asculte pe Gianni Buquicchio ce a spus şi anterior la Chişinău”, a mai spus deputatul.
Proiectele PCRM şi AIE pot fi propuse parlamentului spre examinare numai în 6 luni de la publicarea avizelor Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Comisia parlamentară pentru modificarea art.78 poate să prezinte propria soluţie, în baza celor 2 proiecte, înainte de expirarea acestui termen.