logo

Vadim Glazman, jurnalist rus: Crimele Rusiei au loc cu acordul tacit al populației


https://www.ipn.md/ro/vadim-glazman-jurnalist-rus-crimele-rusiei-au-loc-cu-8004_1092696.html

În Republica Moldova este justificată atitudinea reticență față de cetățenii Federației Ruse, mulți dintre ei sunt purtătorii ideologiei „ruskii mir”. Opinia a fost exprimată de Vadim Glazman, jurnalist din Rusia, solicitant de azil politic în Republica Moldova, în cadrul dezbaterii publice organizate de Agenția de presă IPN. Potrivit jurnalistului, majoritatea cetățenilor Federației Ruse susțin politica expansionistă a regimului Putin și percep Rusia ca pe un mare imperiu, notează IPN.

Jurnalistul Vadim Glazman a plecat din Rusia acum trei ani și spune că a rupt toate legăturile cu Federația Rusă pe care o consideră un stat agresiv. Potrivit jurnalistului, este argumentată poziția multor țări europene care nu acceptă cetățeni ruși fugiți de mobilizarea lui Vladimir Putin.


„Atitudinea Europei față de Rusia este explicabilă. Țările care au avut de suferit de pe urma expansiunii ruse, evident că au o atitudine negativă față de Rusia, cum se întâmplă în cazul țărilor baltice, Poloniei, Cehiei. Cei care n-au avut de suferit de pe urma Rusiei, au o atitudine mai tolerantă. Rusia de secole organizează genocide, crime împotriva diferitor popoare. Și Moldova a avut mult de suferit din cauza rușilor. Deportările sunt mărturie. Din acest motiv, Moldova trebuie să fie foarte atentă cu cei care vin din Rusia. În special față de cei care încearcă să fugă de mobilizare. Ceea ce a lansat Putin nu este mobilizare, ci utilizare”, a spus Vadim Glazman.

Mai mult, jurnalistul consideră că o mare parte din cetățenii ruși susțin politica expansionistă a lui Vladimir Putin. Potrivit lui Vadim Glazman, în percepția rusă Ucraina nu este o țară, ci un stat creat artificial.

„Cine sunt cei care fug astăzi de mobilizare? Sunt victimele regimului Putin? E vinovat oare doar Putin de ceea ce se întâmplă? Nu, bineînțeles. Poporul rus de secole are gândire imperialistă. În Rusia oamenii sunt nemulțumiți de politica internă, de salarii, de corupție, de hoții. Dar ei agreează politica externă a conducerii țării. Un coleg de-al meu, doctor în istorie, opozant al regimului Putin, susține politica externă promovată de Vladimir Putin. El spunea că peninsula Crimeea este a Rusiei, iar limba ucraineană nu este limbă. Din aceste motive, cred că trebuie să fiți foarte atenți în raport cu cei care fug de mobilizare”, a spus Vadim Glazman.

Solicitantul de azil politic în Republica Moldova, Vadim Glazman, mai spune că poporul rus este complice la crimele guvernării, întrucât nu opune rezistență regimului Putin. Potrivit lui, guvernarea de la Moscova este o emanație a poporului, care are aceeași gândire imperialistă ca și conducerea țării.

„Conducerea Rusiei n-a căzut din cer. Toate crimele care au loc, se întâmplă cu acordul tacit al populației. Timp de ani de zile toți au lucrat pentru acest regim, nimeni n-a întreprins nimic, deși au existat opozanți ca Boris Nemțov. Trebuie să înțelegem că oamenii care fug acum din Rusia sunt purtătorii ideologiei ruskii mir. Ei își doresc ca Rusia să existe ca imperiu, dar fără Vladimir Putin”, a punctat jurnalistul rus.

Dezbaterea publică la tema „Despre atitudinea statului și a societății moldovenești față de persoanele care fug de mobilizarea din Rusia, cu și fără cetățenie moldovenească”, este ediția a 263-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este realizat cu sprijinul fundației germane „Hanns Seidel”.