logo

Vadim Ceban: Contractul cu Gazprom va permite economisirea a 405 mln dolari în 14 luni


https://www.ipn.md/ro/vadim-ceban-contractul-cu-gazprom-va-permite-economisirea-a-7966_1085675.html

Potrivit calculelor Moldovagaz, din noiembrie 2021, pe o perioadă de 14 luni, prevederile contractului cu Gazprom vor aduce economii de circa 405 mln dolari, raportat la costul de achiziție al gazelor, comparativ cu prețurile bursiere. Declarația a fost făcută de Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al companiei „Moldovagaz” SA, într-o conferință de presă.

„Anul 2021 a fost complicat din punctul de vedere al evoluției prețurilor, respectiv al volatilității pe piețele bursiere. În această perioadă, avem la nivel global o creștere a prețului la gaze de circa 700%. Aceste fluctuații au avut un trend ascendent pe principalele burse din Occident. Aceiași evoluție o avem și pe piețele adiacente Republicii Moldova – în România și Ucraina. Împreună cu gazele naturale, au crescut prețurile și la produsele petroliere (peste 200%) și la cărbune (circa 300%). La energia electrică prețurile au crescut în regiune cu circa 250%. Toate aceste evoluții, având un trend crescător, s-au reflectat inclusiv în evoluția prețurilor de achiziție a gazelor naturale. În martie 2021, prețurile au fost minime, iar în noiembrie – maxime” , a explicat Vadim Ceban.

„În octombrie, am procurat gaze la prețul de 800 de dolari. Decalajul între prețul introdus în tarif și prețul de procurare era destul de mare (148 de dolari în tarif și, respectiv, 800 de dolari prețul de procurare). Prognozele noastre sunt că în noiembrie-decembrie prețul de achiziție va fi de 430 de dolari. Acest preț l-am introdus în calculul tarifului. Calculele au fost prezentate către ANRE, care a aprobat tarife provizorii. Urmează o perioadă de verificare a acestor calcule și, respectiv, confirmarea definitivă a prețului de achiziție și a tarifelor”, a menționat Vadim Ceban.

Cu toate că în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2021, ponderea prețului de procurare a gazelor naturale în structura tarifului a crescut de la 62% la 82%, Moldovagaz nu a revizuit tarifele pentru transport, distribuție și furnizare, acestea coborând la minim în comparație cu anii precedenți, a menționat Vadim Ceban.

De asemenea, suma de devieri financiare negative, care în mod normal trebuia recuperată prin tarif, în valoare de 1474,3 mln lei, a fost amânată pentru perioadele ulterioare, prin solicitarea  Moldovagaz, așa încât să fie evitat un impact și mai mare asupra tarifului. „Aceasta a făcut ca tariful să fie mai mic cu 1,20 lei. Această sumă, a devierilor financiare negative, constituie 78% din toate costurile de transport, distribuție și furnizare”, a specificat Vadim Ceban.

„Noi nu putem influența prețul de achiziție a gazelor. Este o formulă după care se calculează costul gazelor. Noi putem influența doar costurile constante, care se referă la tarifele de distribuție și de transport al gazelor naturale”, a explicat Vadim Ceban, precizând că Moldovagaz a redus la maximum cheltuielile pentru transport, distribuție și furnizare.