Reuniunea ambasadorilor UE la Bruxelles a luat ieri, 19 mai, decizia de a propune facilitarea călătoriilor turistice din afara blocului pentru turiștii vaccinați complet împotriva COVID-19, relatează IPN.
USAtoday scrie despre pasul Uniunii Europene, menționâd că ambasadorii au acceptat și facilitarea criteriilor pentru ca țările să fie considerate sigure, din care pot veni turiști. „Relaxarea restricțiilor a fost propusă la începutul lunii de către Comisia Europeană, care a stipulat că accesul în UE trebuie permis tuturor care dispun de o vaccinare completă cu serurile accreditate în comunitate”.
În acest sens, vaccinurile autorizate de Agenția Medicală Europeană (AME) includ Pfizer, Moderna,AstraZeneca și Johnson& Johnson. Totodată, AME nu a aprobat vreun vaccin din Rusia sau China, dar e în curs de examinare a vaccinului Sputnik V. Media scrie că decidenții de la Bruxelles s-au pronunțat pentru ca țările să hotărască în mod individual intrarea în UE a celor imunizați cu vacinnuri aprobate de OMS, care include și serul chinez Sinopharm.
Britanicii sunt la un pas de a fi bineveniți la odihnă în Europa, notează sky news: schema emisă de ambasadori se va pune în aplicare dacă va primi undă verde din partea miniștrilor din statele-membre, decizia așteptându-se cât de curând. Chiar dacă se pronostichează că totul se va face rapid, purtătorul de cuvânt al CE încă nu a numit data de când se vor pune în aplicare relaxările.
În ajunul deciziei ambasadorilor UE la Bruxelles, IPN a prezentat poziția Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) privitor la călătoriile cetățenilor moldoveni în spațiul european, care deja trebuie corelată la noile circumstanțe în curs de creare în țările comunitare.