Vacanţă pentru militari
https://www.ipn.md/ro/vacanta-pentru-militari-7967_997272.html
Cei mai buni militari au putut să meargă acasă pentru Paştile Blajinilor. O parte din efectivul Gărzii de Onoare a plecat acasă vineri, 20 aprilie, pentru a reveni luni, iar efectivul de militari pleacă sâmbătă şi va reveni marţi.
Colonelul Dumitru Mudrenco, comandantul Batalionului de gardă, a declarat pentru Info-Prim Neo că, înainte să obţină învoirea acasă, militarii au fost instruiţi să aibă un comportament decent. Soldaţilor li s-a interzis categoric să consume băuturi alcoolice în locurile obşteşti şi să conducă unităţi de transport. „Totul depinde de factorul uman. Fiecare are cap şi gândeşte, iar noi trebuie să le aducem aminte”, a spus colonelul.
Efectivul Gărzii de Onoare va reveni luni deoarece trebuie să se pregătească pentru mai multe ceremonii interne, dar şi pentru sărbătorirea Zilei Drapelului. În vacanţă au plecat militarii cei mai destoinici şi care au părinţi decedaţi, surori sau fraţi.