logo

Va sta la închisoare 20 de ani pentru abuzarea sexuală a două minore


https://www.ipn.md/ro/va-sta-la-inchisoare-20-de-ani-pentru-abuzarea-sexuala-7967_1002304.html

Un moldovean a fost condamnat la 20 de ani de privaţiune de libertate deoarece a abuzat sexual timp de mai mulţi ani două minore. Ba mai mult, acesta filma cum făcea sex cu copilele şi plasa imaginile pe internet spre deliciul altor pedofili şi cu scopul de schimb de imagini foto şi video, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Centrului de Combatere a Traficului de Persoane. Centrul a fost sesizat, prin intermediul Interpol, în septembrie 2011 de către colegii din poliţia daneză. Ca urmare s-a reuşit identificarea unei victime, în vârstă de 14 ani. Poliţia a stabilit că victima de la vârsta de 8 ani este agresată sexual în forme perverse. Ulterior s-a reuşit identificarea şi celei de-a doua victime, la fel în vârstă de 14 ani, şi care a fost agresată sexual, în forme perverse, de către acelaşi individ de la vârstă de 12 ani. Abuzatorul s-a dovedit a fi un bărbat de 36 ani, care concubina cu mama uneia dintre fete. În finalul procesului judecata a stabilit vinovăţia suspectului identificat şi l-a condamnat la 20 de ani de privare de libertate. Directoarea Centrului de Combatere a Traficului de Persoane, Ana Revenco, a remarcat, în cadrul unei conferinţe de presă, că această condamnare poate fi marcată ca o victorie a justiţiei, iar criminalul a primit o condamnare pe deplin meritată. De asemenea ea spune că este primul caz de aşa tip soldat cu condamnare şi este un semnal transmis tuturor celor care abuzează minorii.