logo

Va fi elaborat un statut al Asociaţiilor părinteşti pentru a delimita împuternicirile acestora


https://www.ipn.md/ro/va-fi-elaborat-un-statut-al-asociatiilor-parintesti-pentru-a-7967_978347.html

Membrii Asociaţiilor părinteşti (AP) cer ca părinţii să nu fie impozitaţi dublu - o dată când îşi ridică salariile la locul de muncă şi altă dată când achită cheltuielile instituţiilor de învăţământ, pe care nu şi le poate asuma statul. Declaraţii în acest sens au fost făcute la o şedinţă a Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), la care au fost invitaţi membri ai AP, transmite Info-Prim Neo. Responsabilii din cadrul direcţiei şi-au pus scopul de a organiza mai multe seminare cu părinţii, pentru a căuta soluţii pentru mai multe probleme în activitatea de sponsorizare a instituţiilor de învăţământ în care îşi fac studiile copii lor, precum şi pentru a delimita regulile de joc, astfel încât, această sponsorizare să nu poată fi calificată drept act de corupţie şi pentru a evita conflictul de interese. Deşi majoritatea AP sunt înregistrate sau la DGETS, sau la Ministerul Justiţiei, până în prezent nu a fost elaborat un statut pentru aceste organizaţii neguvernamentale. În opinia directorului general al DGETS, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, adoptarea statutului se cere pentru a stabili clar atribuţiile AP, iar lipsa lui lasă „multe semne de întrebare”. Nagnibeda-Tverdohleb spune că în condiţiile în care statul nu-şi permite să acopere cheltuielile instituţiilor de învăţământ, părinţii sunt nevoiţi să intervină prin susţinere financiară sau prin efectuarea unor lucrări de sine stătător, iar investiţiile lor sunt des calificate drept mituire sau urmărire a unor interese personale. Sunt înregistrate mai multe plângeri din partea unor părinţi care susţin că sunt impuşi să plătească anumite sume de bani, iar în cazul în care nu o fac au de suferit copii lor. Directorul DGETS susţine că aderarea la AP este benevolă. Membrii acestora plătesc cotizaţii lunar. În cazul unor cheltuieli neprevăzute sau a unora care nu pot fi acoperite de cotizaţii, se fac donaţii benevole. Aceste donaţii sunt des confundate cu taxe obligatorii, părinţii impunându-se unii pe alţii să le plătească. Şeful aparatului primarului general, Lilian Carp, a declarat că, potrivit Legii cu privire la filantropie şi sponsorizare, autorităţile nu se pot implica sau controla activitatea AP. Totuşi, în opinia lui, faptul că anumite sume de bani se colectează obligatoriu, de la fiecare părinte, este o încălcare a acestei legi şi cere o reacţie. În opinia lui Carp, elaborarea şi adoptarea unui statut al AP, în care să fie clar delimitate drepturile şi responsabilităţile membrilor, ar putea îmbunătăţi situaţia. Juristul DGETS va elabora până luni, 19 octombrie, textul documentului de statut şi alte propuneri de modificare a legislaţiei, care vor fi transmise instanţelor abilitate pentru aprobare.