logo

Va fi creată o structură specială ce va gestiona subvenţiile în agricultură


https://www.ipn.md/ro/va-fi-creata-o-structura-speciala-ce-va-gestiona-subventiile-in-agricultura-7966_964276.html

Statul examinează posibilitatea creării unei Agenţii de plăţi ce va gestiona subvenţiile în agricultură în contextul elaborării unei noi concepţii de subvenţionare în agricultură. De competenţa Agenţiei va ţine primirea şi verificarea cererilor şi a actelor necesare pentru obţinerea de subvenţii; promovarea, comunicarea, informarea părţilor interesate; administrarea sistemului integrat de gestionare, informare şi de control a alocărilor resurselor financiare pentru agricultori. Pentru gestionarea ajutoarelor acordate în agricultură va fi creat un sistem integrat de informare şi de control a alocărilor resurselor financiare pentru agricultori, aflat în subordinea Agenţiei. Acest sistem va conţine o bază electronică de date; un sistem de identificare a activelor în mediul rural şi de înregistrare a drepturilor la plată; un sistem integrat de control; un sistem unic de identificare a fiecărui agricultor care depune o cerere pentru obţinerea de suport din partea statului; ghiduri de aplicare pentru beneficiarii de subvenţii şi cereri de ajutor; un centru de informare. O competentă a Agenţiei de plăţi va fi şi intervenţia pe piaţă pentru stimularea exporturilor. Pentru crearea noii structuri, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va elabora regulamentul Agenţiei de plăţi pentru agricultură, Regulamentul-tip al inspectoratului raional etc.