logo

Va fi creat un cont special pentru susținerea agricultorilor


https://www.ipn.md/ro/va-fi-creat-un-cont-special-pentru-sustinerea-agricultorilor-7966_1075499.html

Președintele Igor Dodon susține că urmează să fie creat un cont special pentru susținerea agricultorilor, în care cetățenii vor putea transfera bani pentru a sprijini sectorul agricol, afectat de secetă și grindină. Decizia a fost luată miercuri, 12 august, la ședința Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.

„Am decis să deschidem un cont special, așa cum a fost în situația cu COVID-19, unde toți doritorii din afara țării, din interiorul țării, pot să vină cu un suport pentru acordarea unui ajutor agricultorilor din Republica Moldova, care au suferit din cauza secetei. Eu sunt ferm convins că și partenerii noștri externi vor reacționa și vor veni cu unele suporturi în acest sens”, a declarat șeful statului.

Președintele a declarat că anul acesta se înregistrează o secetă care nu a mai fost în Republica Moldova în ultimii ani. Suprafețe însămânțate cu culturi agricole din prima grupă au fost afectate în proporție de circa 70%.

Recolta cerealelor din prima grupă este estimată la 600 de mii de tone. De obicei, se recoltează 1,2-1,3 milioane de tone. Astfel, recolta de anul acesta va fi de 45-50% față de cantitatea din anii precedenți. În cazul grâului – au fost recoltate 440 de mii de tone, în comparație cu un milion de tone anul trecut. „Securitatea alimentară a țării este de 360 de mii de tone. Ceea ce putem constata e că securitatea alimentară a Republicii Moldova, ținând cont chiar de situația dificilă din acest an, este asigurată complet”, a notat Igor Dodon.

În ceea ce ține de pomii fructiferi, președintele spune că aceștia au fost afectați de înghețurile din primăvară. Se prognozează o scădere a recoltei globale cu circa 10-20%, comparativ cu anul trecut. Cel mai mult au fost afectate caisele – 80%, piersicile – 50%, merele în proporție de 20%.

Igor Dodon a mai spus că fondul de susținere a agriculturii pentru acest an este 1,1 miliarde de lei. Suplimentar, vor fi alocați circa 300 de milioane de lei. Autoritățile mai mizează pe suportul partenerilor externi, inclusiv fiind vorba despre accesarea unui credit special de la Banca Mondială.