logo

Urmărirea penală în cazul adolescentului din Caracui, aproape de final. Ce pedeapsă riscă


https://www.ipn.md/ro/urmarirea-penala-in-cazul-adolescentului-din-caracui-aproape-de-7967_1081164.html

Adolescentul din satul Caracui, raionul Hâncești, învinuit pentru mai multe infracțiuni, inclusiv omor, se află în arest preventiv. Urmărirea penală, pornită ca urmare a faptelor comise în luna februarie, este pe ultima sută de metri și urmează să fie finalizată cu adoptarea unei soluții.

Contactată de IPN, procurorul pe caz, Mihaela Butnariuc, a declarat că adolescentul în vârstă de 17 ani se află în Penitenciarul nr. 13, fiindu-i aplicat un regim special pentru minori. Ape parcurs, acesta a conlucrat cu organul urmării penale și și-a recunoscut vina.

Tânărul este învinovățit de omor, tentativă de omor și patru tâlhării. Dat fiind faptul că persoana nu a împlinit majoratul, riscă cel mult 12 ani și șase luni de pușcărie. Anterior, pe numele lui mai fusese intentată o cauză penală pentru furt. Aceasta a fost trimisă în judecată, dar nu există o finalitate.

Cât despre un al doilea adolescent, despre care se spunea că ar fi fost implicat în șirul de infracțiuni comise în Caracui, Mihaela Butnariuc a precizat că acea informație a fost una eronată. Al doilea adolescent nu a fost reținut și nici nu a avut vreun statut.

La mijlocul lunii februarie, băiatul de 17 ani a pătruns în mai multe gospodării și a maltratat stăpânii, cerându-le bani. Unii s-au ales cu vătămări corporale, iar un bărbat a fost omorât. Suspectul a fost depistat în spatele unei case, încercând să se ascundă. Tânărul, locuitor al satului Caracui, era în stare avansată de ebrietate. În timpul percheziției corporale, au fost depistați și ridicați bani care se presupune că au fost luați de la victime.