logo

Unul dintre cele două blocuri pentru refugiaţii din regiunea transnistreană ar putea fi dat în exploatare până la 30 noiembrie


https://www.ipn.md/ro/unul-dintre-cele-doua-blocuri-pentru-refugiatii-din-regiunea-transnistreana-ar-p-7967_967424.html

Blocul locativ din strada Ginta Latină, destinat persoanelor intern deplasate din raioanele de est ale ţării, ar putea fi dat în exploatare până la 30 noiembrie, a declarat viceprimarul Igor Lupulciuc în cadrul şedinţei operative de la Primăria capitalei de luni, 26 noiembrie. Municipalitatea a trimis o adresare oficiului de executarea a hotărârilor judecătoreşti să fie scos sechestru asupra clădirii, pentru a se putea purcede la eliberarea bonurilor de repartiţie, a menţionat sursa citată. Viceprimarul a menţionat că, la moment, sunt perfectate 69 de dosare ale refugiaţilor, iar altele 143 sunt în lucru. Cinci dintre potenţialii locatari ai blocului din str. Ginta Latină sunt de negăsit. Igor Lupulciuc a menţionat că dosarele urmează a fi completate cu o adeverinţă eliberată de Oficiul Cadastral Naţional, care să confirme faptul că persoana şi membrii majori ai familiei nu deţine în proprietate imobile. Comisia va examina fiecare dosar în parte în prezenţa solicitanţilor de spaţiu locativ şi în decurs de 2-3 săptămâni lista completă va fi înaintată Consiliului Municipal spre aprobare, a precizat Igor Lupulciuc. Potrivit şefului Direcţiei locativ-comunale şi amenajare, Dionisie Boaghie, dosarele au fost depuse masiv în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Una dintre probleme este că o mare parte dintre solicitanţi nu au originalul adeverinţei de refugiat, ei dispunând doar de copii, a menţionat Dionisie Boaghie. Consiliul municipal Chişinău urmează să examineze în şedinţa de marţi, 27 noiembrie, eliberarea bonurilor de repartiţie în blocul locativ din str. Ginta Latină, destinat refugiaţilor din regiunea transnistreană. Până la data de 19 noiembrie doar 5 persoane depuseseră actele necesare.