logo

Universitățile își trec procesul de studii pe online odată cu instituirea codului roșu


https://www.ipn.md/ro/universitatile-isi-trec-procesul-de-studii-pe-online-odata-7967_1087279.html

Universitățile din capitală își trec procesul de studii pe online odată cu instituirea codului roșu de alertă epidemiologică în municipiul Chișinău.

Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, a precizat pentru IPN că la USM se vor respecta întocmai deciziile comisiilor extraordinare de sănătate publică. Activitatea didactică a studenților, cel puțin până pe 22 ianuarie, va fi realizată în regim online. Întrunirile științifice, conferințele și alte evenimente similare programate pentru perioada imediat următoare se vor desfășura la fel online, pe perioada incidenței codului roșu de alertă epidemiologică, a specificat rectorul USM.

Deși experiența acumulată pe parcursul pandemiei COVID-19 a făcut Universitatea de Stat mult mai bine pregătită pentru studiile la distanță, totuși „nimic n-o să poată să înlocuiască prezența fizică în auditoriu, interacțiunea studentului cu profesorul”. „Însă trebuie să respectăm întru totul legea”, a menționat Igor Șarov. Potrivit rectorului, 83% dintre profesorii care predau la USM și 47% dintre studenți sunt vaccinați împotriva COVID-19.

Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, a precizat că săptămâna viitoare la UTM 95% dintre ore se vor face în regim online. În următoarele săptămâni, dacă se va păstra codul roșu de alertă, procesul educațional se va desfășura în continuare la distanță. „În programele de studii inginerești prezența la orele de laborator este de dorit, pentru că se lucrează cu echipamente. Aceste ore se vor desfășura cu participarea unui număr mic de studenți, 3-4. La fel, și orele pentru elaborarea tezelor de licență nu vor avea loc online”, a precizat rectorul. Studiile la distanță nu au aceeași calitate ca cele cu prezență fizică. „Mai ales în învățământul ingineresc, unde competențele practice sunt critice. Asta cum ar fi în medicină, ce fel de medicină poți învăța online? Cei care spun că orele online nu afectează  calitatea studiilor mint”, consideră Viorel Bostan.

UTM a pus la dispoziția cadrelor didactice 500 de laptopuri, procurate într-un an și jumătate din surse proprii ale UTM. Studenții își asigură independent mijloacele tehnice pentru orele online. Viorel Bostan a precizat că rata de vaccinare în rândul profesorilor este destul de înaltă, lucru care nu se poate spune despre studenți. Acum o lună, în jur de 80% dintre cadrele didactice erau imunizate împotriva COVID-19, iar printre studenții care locuiesc la cămin – undeva 50%.

Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice, a precizat că, încă din 13 ianuarie, când în Chișinău era cod portocaliu de alertă COVID-19, procesul de studii la ASEM se desfășoară la distanță, iar acest regim se va aplica cel puțin până la 15 martie, pentru că „situația privind COVID-19 nu se schimbă spre bine”. Deși academia are deja experiența învățământului online, nu este cea mai bună metodă de a organiza studiile. „Nimic nu poate să înlocuiască prezența față în față a profesorilor și studenților. Studiile trebuie să se desfășoare față în față student-profesor, pentru a putea comunica, interacționa, transmite emoții, cunoștințe, deprinderi, experiențe. Noi lucrăm online nu din plăcere, din nevoie, ne obligă bunul simț, situația COVID în care suntem și actele normative în vigoare”, a spus Grigore Belostecinic. Rectorul a precizat că studenții sau profesorii de la academie care nu dispun de calculator sau internet pentru a face ore online, pot să vină în sălile ASEM. „Am avut solicitări, dar foarte puține de genul acesta”, a precizat Grigore Belostecinic.

Potrivit ultimelor date, jumătate dintre studenții ASEM sunt vaccinați împotriva COVID-19, iar profesorii își administrează deja doza booster, rata imunizării printre cadrele didactice de la academie fiind de peste 70%.