logo

Uniunea Scriitorilor Europeni şi-a deschis o filială şi în Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/uniunea-scriitorilor-europeni-si-a-deschis-o-filiala-si-in-republica-moldova-7967_1024550.html

Uniunea Scriitorilor Europeni a inaugurat luni, 28 decembrie, o filială şi în Republica Moldova. Astfel, scriitorii din ţară, dar şi de peste hotare, inclusiv elevii şi studenţii care au debutat editorial, au posibilitatea să adere la această uniune, transmite IPN.

Potrivit regulamentului, pentru aderarea la Uniunea Scriitorilor Europeni autorul trebuie să aibă două cărţi editate. Organizatorii au declarat că pentru autorii din Republica Moldova  se face o concesie şi aceştia vor putea adera la Uniune chiar dacă au publicat o singură carte.

Preşedinta filialei Uniunii Scriitorilor Europeni, Diana Zlatan-Ciugureanu, spune că odată cu inaugurarea Uniunii, scriitorii autohtoni vor avea posibilitatea de a-şi stabili relaţii cu autorii europeni. „Avem susţinerea familiei scriitorilor europeni, avem acces la bibliotecile de acolo, există un sistem de ajutor reciproc, o reţea întreagă de promovare”, a declarat poeta Diana Zlatan-Ciugureanu.

Scriitorul Iulian Filip a menţionat că inaugurarea Uniunii Scriitorilor Europeni reprezintă o punte către culturile europene. „Vectorul rămâne acelaşi – de a stabili nişte relaţii cu diferite culturi, diferite literaturi. Ar trebui să oferim o şansă acestei iniţative, chit că ea nu a pornit de la noi. Pentru că suntem într-un context, unde noi mereu ne afiliem, tindem spre Europa, iar prioritare ar trebui să fie cele spirituale. Europa ne acceptă fără praguri şi testări suplimentare anume cu proiecte culturale”, a spus scriitorul Iulian Filip, care este şi vicepreşedintele Uniunii.

Uniunea Scriitorilor Europeni, filiala din Republica Moldova are 23 de membri atât din ţară, cât şi din România, Italia, Olanda.