Uniunea Centristă din Moldova se relansează cu o conducere nouă, o siglă nouă şi un mesaj nou, iar după alegeri formaţiunea îşi va schimba şi numele, pentru a reflecta repoziţionarea ideologică a partidului pe segmentul de centru-dreapta. Noul lider al formaţiunii este Dan Petrache, iar actorul Sergiu Voloc va fi al doilea pe lista candidaţilor UCM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, transmite IPN.
„Noi suntem acei oameni care gândesc altfel, care au conştientizat că ajunge, a expirat timpul pentru a sta în umbră. Trebuie personal să ne implicăm pentru a schimba situaţia. Ne-am folosit de ocazia şi şansa care ni s-a dat de a prelua un partid politic, care va fi restructurat de la A la Z”, a declarat Dan Petrache. Potrivit lui, partidele care s-au aflat la guvernare au demonstrat că nu pot sau nu mai vor să îmbunătăţească situaţia, iar clasa politică a îmbătrânit în ansamblu, situaţie care creează oportunitatea şi necesitatea implicării în politică a unor oameni noi şi curaţi.
Dan Petrache a explicat că formaţiunea sa vine o altfel de echipă şi platformă, fapt demonstrat şi prin noua siglă: profilul unui cap cu textul „Altfel”. Potrivit lui, UCM va fi un partid care va coopera cu cetăţenii şi va milita pentru ca Parlamentul şi preşedintele să poată fi sancţionat prin referendum de către popor. Liderul UCM a menţionat că formaţiunea sa este una pro-europeană, însă nu va negocia o coaliţie post-electorală cu partidele din actuala guvernare, pe care le-a acuzat de corupţie şi planificarea fraudării alegerilor.
Potrivit actorului Sergiu Voloc, partidele de la guvernare au trădat mandatul care le-a fost încredinţat după 7 aprilie 2009 şi acum au plan de fraudare a scrutinului, identic cu cel al PCRM-ului în acel an. De asemenea, el a acuzat partidele pro-europene de ipocrizie, blocare a reformelor şi supunere faţă de interesele ruseşti în regiune. Sergiu Voloc a mai îndemnat moldovenii, în special pe cei care lucrează peste hotare, să nu voteze actuala guvernare şi a avertizat intelectualii care votează PL că este acelaşi lucru ca şi a vota PDM.
Uniunea Centristă a fost înregistrată cu numărul 25 pe buletinul de vot pentru scrutinul din 30 noiembrie.