logo

Unirea Principatelor Române, în interesul Marii Britanii


https://www.ipn.md/ro/unirea-principatelor-romane-in-interesul-marii-britanii-7967_987939.html

Secretul Marii Britanii în înfăptuirea Unirii Principatelor Române este dezvăluit în cartea „Marea Britanie şi Unirea Principatelor Române (1856-1859), Monografii Antim, IX”. Autoarea, Diana Dumitru, elucidează poziţia uneia din forţele care au participat la realizarea Unirii, transmite Info-Prim Neo. „Dacă cu celelalte puteri europene, cum ar fi Franţa, Rusia, Imperiul Otoman, Austro-Ungaria, era clar care erau poziţiile lor, atunci poziţia Marii Britanii era mai enigmatică şi neclară. Mulţi istorici când vorbeau despre Marea Britanie spunea că avea o poziţie oscilatorie şi eu am încercat în carte să înţeleg ce s-a întâmplat de fapt. Şi până la urmă, am văzut că Marea Britanie era destul de consecventă, avea o logică internă bine pusă la punct şi îşi urmărea în primul rând interesele sale”, a menţionat autoarea. Potrivit Dianei Dumitru. interesele Marii Britanii erau axate pe două direcţii. Prima era păstrarea imperiului Otoman Întreg, iar cea de-a doua era stăpânirea Rusiei. „Marea Britanie vedea Rusia ca un adversar principal pe arena mondială şi pentru ea era important ca Rusia să nu-şi lărgească posesiunile sale spre sud şi spre vest, se temea să nu ajungă înainte şi, de aceea, se gândea la Principate din această prismă şi în dependenţă de acesta lua o poziţie corespunzătoare”, a mai spus autoarea. Rolul Marii Britanii este apreciat ca fiind foarte important. Marea Britanie a sugerat să fie întrebat poporul român care este poziţia referitor la Unirea Principatelor şi, într-un final, a sprijinit realizarea acestui referendum. Cartea se bazează pe corespondenţa diplomatică din acea perioadă. Diana Dumitru timp de mai bine de 5 ani a studiat arhivele din România, colecţiile de documente publicate, arhivele din Prusia etc.„Citeam toate mesajele ambasadorilor, francezi, englezi, turci, toate intrigile, toată lupta care se vedea între ei. Cartea este interesantă pentru cei care sunt pasionaţi de istoria diplomatică, pentru cei care sunt interesaţi cum influenţează politicul asupra realizării stării”, a subliniat autoarea. Doctorul în istorie, Andrei Cuşco, spune că lucrarea este foarte importantă din punct de vedere istoriografic, completează o lacună foarte vizibilă. Atitudinea Marii Britanii faţă de Unirea Principatelor a fost o temă destul de neglijată şi marginală. „Este o carte interesantă deoarece îmbină o istorie diplomatică tradiţională factologie cu o abordare caracteristică istoriei relaţiilor internaţionale”, a remarcat doctorul în istorie. Doctorul habilitat în istorie, Eugen Certan, a menţionat că acesta este una dintre cele mai interesante tematici, deoarece sunt puţini care au studiat această problemă şi, plus la acesta, este o problemă foarte actuală. „Autoarea a reuşit să ofere o istoriografie bine gândită, profundă, cugetată, care până acum nu era în această literatură”, a subliniat Eugen Certan. Diana Dumitru este doctor în istorie şi conferenţiar universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.