logo

Union Fenosa, sancţionată de ANRE


https://www.ipn.md/ro/union-fenosa-sanctionata-de-anre-7966_987455.html

Union Fenosa va reduce tariful de distribuţie a energiei electrice către consumatori cu 0,5%. Aceasta este decizia Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a sancţionat compania pentru nerespectarea unui indicator prestabilit de calitate a serviciului de distribuţie şi furnizare a energiei electrice către consumatori, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă emis de ANRE. Reducerea va fi calculată pentru întreg volumul de energie livrat util consumatorilor finali pe parcursul anului 2009 de către Union Fenosa şi va fi luată în considerare la următoarea actualizare a tarifelor de livrare a energiei electrice consumatorilor finali. Sancţiunea a fost aplicată pentru nerespectarea termenului de soluţionare, la solicitarea în scris a consumatorilor, a problemelor legate de depăşirea abaterii admisibile a tensiunii. Furnizorul este obligat în termen de 5 zile să rezolve astfel de probleme. În 2009 RED Union Fenosa a depăşit acest termen în 45 de cazuri. Regulamentul cu privire la calitatea serviciului de distribuţie şi furnizare a energiei electrice prevede reducerea tarifului de distribuţie cu 0,5% pentru nerespectarea termenului de 5 zile în 10% sau mai multe cazuri. În prezent, ANRE desfăşoară consultări asupra unei noi redacţii a Regulamentul cu privire la calitatea serviciului de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Se propune ca operatorii care încălcă parametrii de calitate a energiei electrice să fie obligaţi să achite compensaţii consumatorilor afectaţi. ANRE propune stabilirea compensaţiei în mărime de 25 % din contravaloarea energiei electrice facturate pentru perioada în care nu s-au respectat parametrii de calitate a energiei electrice livrate.