Unicef Moldova şi-a lansat pagină electronică
https://www.ipn.md/ro/unicef-moldova-si-a-lansat-pagina-electronica-7967_977490.html
Reprezentanţa Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (Unicef) în Moldova şi-a lansat pagină electronică – http://www.unicef.org/moldova/ro/ sau www.unicef.md informează Info-Prim Neo.
Potrivit Angelei Munteanu, Coordonator Programe Comunicare Unicef Moldova,
pagina web este un instrument util pentru toţi cei, care, în virtutea obligaţiilor profesionale, sunt interesaţi de drepturile copilului şi au nevoie de informaţii actuale şi relevante în domeniu.
„Este vorba de profesionişti în domeniul sănătăţii, educaţiei, protecţiei sociale, dar şi de factorii de decizie, reprezentanţi ai societăţii civile, ziarişti, avocaţi parlamentari. Şi, bineînţeles, avem rubrici speciale adresate parinţilor şi copiilor”, a spus Angela Munteanu.
Pe pagina Unicef Moldova se găsesc ultimele comunicate de presă, istorii umane, galerii foto. Aici vor fi plasate publicaţii, studii şi cercetări din domeniile de activitate ale Unicef, cum ar fi protecţia copilului, problemele adolescenţilor, accesul copiilor la educaţie şi serviciile de sănătate, violenţa şi abuzul împotriva copiilor, justiţia juvenilă, impactul migraţiei, politici sociale pentru copii etc.