logo

Ungaria susţine deblocarea finanţării europene destinate Republicii Moldova


https://www.ipn.md/ro/ungaria-sustine-deblocarea-finantarii-europene-destinate-republicii-moldova-7965_1029611.html

Ungaria susţine deblocarea finanţării europene destinate Republicii Moldova. Realizarea în proporţie de 90% a Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE este un rezultat demn de a fi respectat. Declaraţia a fost făcută de ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, transmite IPN.

Şeful diplomaţiei ungare, care efectuează o vizită în Republica Moldova, a menţionat că Parteneriatul Estic este o prioritate pentru Ungaria, iar progresele înregistrate trebuie să ofere Republicii Moldova posibilitatea de integrare în UE într-un timp proxim. Privitor la dosarul transnistrean, ministrul ungar a subliniat că ţara sa susţine restabilirea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, iar legat de minorităţile naţionale, Republica Moldova poate constitui un exemplu de organizare de la care UE poate lua exemplu, puţine fiind democraţiile europene care oferă autonomie unei etnii

În cadrul unei întrevederi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, oficialul ungar a încurajat legislativul să continue reformele în condiţii de stabilitate politică în ţară şi a reiterat sprijinul Ungariei pentru parcursul european al Republicii Moldova. La fel, Péter Szijjártó a exprimat interesul Ungariei de a finanţa proiecte investiţionale în Republica Moldova, existând disponibilitatea pentru o linie de creditare în valoare de 70 de milioane de euro pentru agenţii economici moldoveni.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Guvern, Ungaria se numără printre principalele ţări partenere ale Republicii Moldova, volumul comerţului bilateral constituind în anul 2015 – 73,6 milioane de dolari. În cadrul întrevederii cu premierul Pavel Filip, ministrul ungar a evidenţiat importanţa accelerării relaţiilor comerciale dintre Moldova şi Ungaria, menţionând în acest sens implementarea unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul agriculturii, managementului frontierei, ordinii publice şi situaţiilor excepţionale.

Oficialul ungar a discutat şi cu omologul său moldovean, Andrei Galbur, despre cooperarea în domeniul educaţiei şi ştiinţei. Guvernul Ungariei oferă burse pentru studenţii din Republica Moldova, în cadrul Programului Stipendium Hungaricum. Ministrul moldovean a menţionat că într-o perioadă relativ scurtă de timp numărul acestor burse s-au dublat. Potrivit lui, partenerii din Budapesta sunt disponibili să contribuie la sporirea acestui număr.