logo

Unele prevederi din Legea privind avocatul poporului contravin standardelor internaţionale


https://www.ipn.md/ro/unele-prevederi-din-legea-privind-avocatul-poporului-contravin-standardelor-inte-7967_1009127.html

Proiectul Legii cu privire la avocatul poporului conţine prevederi care nu sunt în concordanţă cu standardele internaţionale. Până a fi adoptat în Parlament, e nevoie ca documentul să fie îmbunătăţit, se menţionează într-o expertiză a Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC).

Proiectul prevede modificarea noţiunii „avocat parlamentar” în „avocat al poporului”. De asemenea, prevede reformarea Centrului pentru Drepturile Omului în Oficiul avocatului poporului, iar în cadrul acestuia va fi constituit un consiliu pentru combaterea torturii.

Avocatul Vitalie Zama, care a expertizat iniţiativa legislativă, a spus, într-o conferinţă de presă la IPN, că aceste prevederi sunt potrivite. Dar există şi unele carenţe. Potrivit proiectului, avocatul poporului are dreptul să reprezinte persoane în faţa instanţelor de judecată. Or, standardele internaţionale privind instituţia ombudsmanului prevăd  că mandatul avocatului poporului trebuie să excludă dreptul de a intenta proceduri judiciare, el având rolul de mediator şi de supraveghere a bunei funcţionări a justiţiei.

Vitalie Zama a mai comunicat că iniţiativa prevede reducerea numărului de avocaţi ai poporului, de la 4 la unul singur, cu 2 adjuncţi. Avocatul urmează să fie selectat în cadrul unui concurs public organizat de o comisie parlamentară şi votat de majoritatea parlamentară. Avocatul selectat va putea organiza, la rândul său, un concurs pentru alegerea a doi adjuncţi pe care îi va propune spre aprobare în Parlament. Expertul remarcă faptul că organizarea unui concurs de către avocatul poporului ar putea duce la ceea că el îşi va selecta adjuncţi loiali lui, iar pentru a evita aceasta adjuncţii ar trebui aleşi tot de către comisia specială.

Galina Bostan, preşedintele Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, a remarcat că modificările care urmează a fi operate vor avea efecte pozitive, însă nu se ştie cât de transparent va fi concursul de selectare. Galina Bostan a mai spus că acum instituţia ombudsmanului nu este foarte vizibilă şi nici eficientă, iar modificările propuse urmează să îmbunătăţească situaţia.

CAPC urmează să vină în curând cu expertiza altor proiecte de legi, printre care cel cu privire la locuinţe. Expertizarea proiectelor de legi are loc în cadrul implementării proiectului „Expertiza vulnerabilităţii proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susţinut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.