Un inspector principal al postului vamal Donduşeni este învinuit de procurori de comiterea coruperii pasive. Serviciului Nord al Procuraturii Anticorupţie a expediat cauza penală de învinuire a vameşului în instanţa de judecată, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, procurorii au constatat că, în februarie anul curent, inspectorul vamal a pretins de la un agent economic 100 de euro pentru a nu-i crea impedimente la întocmirea actelor de însoţire a mărfurilor de import şi export în procesul vămuirii. Pe 11 februarie curent, inculpatul a fost reţinut de procurorii şi ofiţerii anticorupţie, chiar după primirea banilor ceruţi.
În prezent vameşul, în vârstă de 44 de ani, are interdicţia de a părăsi hotarele ţării, iar la demersul procurorilor, acesta a fost suspendat din funcţie până la pronunţarea sentinţei. Acesta activează la postul vamal Donduşeni din august 2012.