Un tânăr de 24 ani, originar din municipiul Bălţi, va fi judecat pentru trafic de influenţă. Acesta i-a promis unui candidat la examenul de calificare auto că poate să-i faciliteze susţinerea probelor pentru obţinerea permisului de conducere, serviciu pentru care i-a cerut 250 de euro, transmite IPN.
Inculpatul a fost reţinut în flagrant delict, când a ridicat 100 de euro, a doua tranşă din suma cerută.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, cauza penală a fost transmisă în instanţa de judecată. Dacă va fi recunoscut vinovat de trafic de influenţă,
tânărul riscă amendă până la 60 de mii de lei sau închisoare până la 5 ani.