Un tânăr este suspectat că a jefuit locuinţa familiei prietenei sale
https://www.ipn.md/ro/un-tanar-este-suspectat-ca-a-jefuit-locuinta-familiei-prietenei-7967_960742.html
Un tânăr a fost reţinut de poliţie, luni, 7 august, fiind suspectat de furt dintr-o locuinţă în care avea acces aproape liber, fiind prietenul fiicei proprietarului.
Conform Centrului de presă al MAI, un locuitor al sectorului Buiucani al capitalei a solicitat, în dimineaţa zilei, ajutorul poliţiei, anunţând că în week-end din apartamentul său au dispărut 16.500 lei. În doar câteva ore, ofiţerii Secţiei poliţiei criminale au reţinut principalul suspect, care s-a dovedit a fi chiar prietenul fiicei victimei, în vârsta de 21 de ani, anterior judecat de trei ori pentru furt. Interogat de poliţişti, acesta a recunoscut că a sustras banii despre existenţa cărora ştia de la prietena sa. El a spus că avea acces liber în apartamentul în care a fost de numeroase ori.
În prezent, suspectul se află sub supravegherea organelor de drept. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă să fie privat de liberate pe un termen de până la 10 ani.
Pe parcursul lunii curente, poliţia a înregistrat 118 cazuri de furt, iar de la începutul anului – 5030 de furturi, inclusiv 1820 din locuinţe şi 113 răpiri ale mijloacelor de transport.