logo

Un tânăr de 19 ani a murit în urma unui accident rutier produs la Ungheni


https://www.ipn.md/ro/un-tanar-de-19-ani-a-murit-in-urma-unui-accident-rutier-produs-la-ungheni-7967_1048353.html

Un tânăr de 19 ani din Ungheni a murit în urma unui accident produs aseară pe șoseaua de centură a orașului Ungheni. Solicitat de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ungheni, Cristina Vicol, a spus că la fața locului s-a stabilit că un conducător auto, de 41 ani, din orașul Călărași, deplasându-se pe șoseaua de centură a orașului Ungheni, a lovit un pieton de 19 ani.

În cadrul audierilor, șoferul ar fi declarat polițiștilor că pietonul brusc a ieșit în fața camionului într-un loc neiluminat pe traseu și nu purta vesta luminescent-reflectorizantă. În rezultatul accidentului rutier, pietonul a decedat până la venirea ambulanței. Șoferul a fost testat cu alcooltestul, care a arătat că nu consumase alcool.