logo

Un tânăr a murit electrocutat la Ștefan Vodă


https://www.ipn.md/ro/un-tanar-a-murit-electrocutat-la-stefan-voda-7967_1109110.html

Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost electrocutat mortal, în timp ce efectua lucrări pe un pilon în orașul Ștefan Vodă.

Contactat de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă, Mariana Didenco, a declarat că oamenii legii au fost sesizați vineri despre faptul că un bărbat a fost electrocutat în oraș.

Mariana Didenco a comunicat că „angajatul unei companii ce prestează lucrări electrice a decedat pe loc, în timpul efectuării unor lucrări planificate la înălțime. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Datele Inspectoratului de Stat al Muncii arată că, pe parcursul anului trecut, au fost comunicate circa 600 de cazuri de accidentare, în care au suferit 626 de persoane. Dintre 69 de accidente mortale raportate la ISM, 25 s-au dovedit a fi la locul de muncă.