logo

Un tânăr a fost împuşcat dintr-un automobil


https://www.ipn.md/ro/un-tanar-a-fost-impuscat-dintr-un-automobil-7967_960441.html

Un tânăr, de 26 de ani, din capitală a fost internat la spital cu răni de armă de foc. Împuşcăturile au fost efectuate de persoane necunoscute dintr-un automobil care trecea pe alături. Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Silvia Babără, atacul s-a produs pe str. Testemiţeanu aproape de miezul nopţii. Victima a fost internată la Spitalul de Urgenţă cu plăgi de armă de foc în torace şi umăr. Cazul este cercetat de poliţie. Doi minori au fost traumatizaţi în accidente de circulaţie. O fată, de 16 ani, a fost lovită pe str. Munceşti de un automobil Volkswagen-Passat, iar un băiat, de 15 ani, aflat pe scuter, a fost lovit de un autoturism în com. Stâuceni. Fata a fost internată având comoţie cerebrală, iar băiatul – cu fracturi şi plăgi. Miercuri, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 622 de solicitări, inclusiv 67 cazuri de traumetism şi 4 ictusuri cerebrale.