Un tânăr a fost găsit în stare gravă lângă un bloc locativ de pe strada Independenţei
https://www.ipn.md/ro/un-tanar-a-fost-gasit-in-stare-grava-langa-un-bloc-locativ-de-pe-strada-independ-7967_987515.html
Un tânăr a ajuns în stare extrem de gravă la spital după ce se presupune că a căzut de la înălţime. Tânărul, de 23 de ani, a fost găsit lângă un bloc locativ de pe strada Independenţei, unde nu se cunoaşte cum a ajuns, a declarat pentru Info-Prim Neo medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca.
Cu câtva timp înainte, o bătrână senilă, de 78 de ani, a sărit de la etajul 4 al unui bloc de locuit de pe strada Zelinschi şi a fost spitalizată cu mai multe fracturi.
Fiind în vizită la prieteni, un tânăr de 30 de de ani şi-a tăiat venele cu scop de sinucidere. Bărbatul a fost spitalizat la timp şi a rămas cu zile, dar şi cu grave probleme de sănătate.
Un boschetar, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit mort într-o cameră de subsol care îi aparţine surorii sale. Cauza decesului nu se cunoaşte deocamdată.
Duminică şi în noaptea spre luni, 3 ianuarie, ambulanţele din capitală s-au deplasat pe 747 de adrese, inclusiv la 120 cazuri de infecţii virale acute, 4 ictusuri cerebrale, un infarct miocardic, 17 naşteri şi 15 hipotermii.