Un tânăr a ajuns de la discotecă la spital
https://www.ipn.md/ro/un-tanar-a-ajuns-de-la-discoteca-la-spital-7967_963701.html
Un tânăr a ajuns, duminică noaptea, de la discotecă la spital în stare foarte gravă cu o plagă înjunghiată în abdomen.
Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă, tânărul, de 20 de ani, a fost înjunghiat de persoane neidentificate la o discotecă din or. Sângera, în jurul orei 1.00.
Un bătrân, de 80 de ani, a căzut în stradă, fiind găsit, duminică, la ora 7.00, mort.
Cu hipotermie generală a fost internată o femeie, de 30 de ani, aflată în stare avansată de ebrietate. Femeia a fost găsită pe Calea Ieşilor, aproape de ora 18.00.
Două tinere, de 18 şi 20 de ani, au încercat să-şi ia viaţa, consumând supradoze de medicamente. Ele au fost internate la spitalul „Sfânta Treime” pentru dezintoxicare.
În dimineaţa de luni, din cauza abuzului de alcool a decedat un bărbat, de 42 de ani.
În zilele de sâmbătă şi duminică, 70 de locuitori ai capitalei au suferit diverse traumatisme, 9 – ictusuri cerebrale şi 4 oameni au făcut infarcte miocardice.