logo

Un student basarabean a devenit în premieră bursierul Raiffeisen Bank şi va studia la o prestigioasă instituţie europeană


https://www.ipn.md/ro/un-student-basarabean-a-devenit-in-premiera-bursierul-raiffeisen-bank-7967_961037.html

Un student de la Academia de Studii Economice din Moldova va studia în anul universitar 2006-2007 la Rotterdam School of Management, din Olanda. Andrei Marian îşi va definitiva astfel studiile la această universitate de prestigiu din Europa datorită “Bursei Raiffeisen 2006”, al cărui deţinător a fost desemnat alături de alţi 9 studenţi din România, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului pentru studenţii cu rezultate excepţionale din anii terminali din România şi Republica Moldova, desfăşurat de Raiffeisen Bank. Programul “Bursa Raiffeisen” îşi propune să sprijine financiar zece studenţi cu rezultate universitare foarte bune şi experienţă extra-curriculară bogată, dar şi să le faciliteze acestora angajarea în bancă după finalizarea studiilor. Bugetul total alocat de Raiffeisen Bank pentru această ediţie a fost de 25.000 euro. Potrivit preşedintelui băncii, Steven van Groningen, în dezvoltarea sa, Raiffeisen Bank mizează în foarte mare masură pe calitate, dinamism şi inovaţie, calităţi întrunite de tinerii bursieri. „Pentru aceştia, la începutul carierei profesionale, contează mult ca o bancă puternică să aibă încredere şi să investească în ei. Pe măsura ce companii de prestigiu vor derula astfel de programe, tot mai mulţi tineri bine pregătiţi vor alege să-şi construiască o carieră în România şi R. Moldova”, a declarat sursa citată. Din totalul de peste 350 de aplicaţii au fost intervievaţi de către specialiştii Direcţiei Resurse Umane 70 de studenţi, 45 dintre ei fiind ulterior testaţi on-line (candidaţilor le-au fost verificate stilul de gândire, profilul trăsăturilor comportamentale şi interesele ocupaţionale). În ultima etapă, 20 de finalişti au participat la un centru de evaluare, fiind astfel desemnaţi cei 10 bursieri. Pentru prima data de la lansarea acestui program a fost oferită o bursă pentru un tânăr din Republica Moldova. Raiffeisen Bank a deschis anul acesta o reprezentanţă la Chişinău. Printre cei 10 beneficiari ai Bursei Raiffeisen Bank sunt 5 studenţi de la ASE, 2 de la Universitate şi 1 de la Politehnică (toţi din Bucureşti) şi 1 de la Universitatea de Vest Timişoara. Aceştia îşi vor finaliza studiile la alte prestigioase centre universitare din Germania, Suedia, Spania, Franţa şi Marea Britanie.