Un șopron arde într-o gospodărie din localitatea Geamăna, raionul Anenii Noi. Pompierii luptă cu focul de aproape cinci ore. Lichidarea incendiului este îngreunată din cauza fânețelor depozitate la nivelul al doilea. Pompierii raportează că cinci vite au murit, altele zece au fost salvate. Victime omenești nu sunt.
Solicitată de IPN, Liliana Pușcașu, ofițer de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, a declarat că incendiul a fost raportat la numărul de urgență 901 în jurul orei 04.00. La fața locului au intervenit trei autospeciale. Abia după două ore incendiul a fost localizat, dar încă nu este lichidat.
Prejudiciul, dar nici cauza incendiului nu sunt precizate deocamdată.
Șeful Postului de poliție din localitate, Sergiu Croitor, a declarat pentru IPN că proprietarul nu a putut face declarații. Bărbatul a avut nevoie de asistență medicală, fiind în stare de șoc.