logo

Un șofer a intrat cu mașina într-un troleibuz în zona Circului


https://www.ipn.md/ro/un-sofer-a-intrat-cu-masina-intr-un-troleibuz-7967_1107412.html

Un troleibuz a fost tamponat din spate în timp ce se afla în stația de așteptare a transportului public pe bulevardul Renașterii. Șoferul care l-a lovit se deplasa neregulamentar pe banda dedicată transportului public.

Din cauza accidentului rutier, în zona Circului s-au format ambuteiaje.

Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a declarat că accidentul rutier s-a produs în jurul orei 08.40. Troleibuzul lovit este pe ruta nr. 25.

„În momentul impactului, troleibuzul staționa regulamentar în stația de așteptare a transportului public. În salonul unității de transport erau  circa 40 de călători. Nimeni nu a avut de suferit”, a precizat responsabila de la RTEC.

Din imaginile video care au surprins momentul accidentului se observă cum șoferul iese derutat din mașină după impact, iar alți participanți la trafic îi vin în ajutor. Cu câteva momente înainte de impact, o altă mașină care îi circula în față, tot pe banda dedicată transportului public, trece neregulamentar peste linia continuă și ocolește troleibuzul.