logo

Un şofer a fost rănit după ce automobilul său s-a răsturnat de mai multe ori


https://www.ipn.md/ro/un-sofer-a-fost-ranit-dupa-ce-automobilul-sau-s-a-rasturnat-de-mai-multe-ori-7967_961291.html

Un conducător auto a ajuns la spital cu fracturi ale braţului şi piciorului după ce automobilul în care se afla s-a lovit de un obstacol şi s-a răsturnat de mai multe ori. Potrivit inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, accidentul s-a petrecut la ora 10.45 în apropierea com. Tohatin. Din cauza vitezei excesive, şoferul, în vârstă de 31 de ani, a pierdut controlul automobilului Opel-Tigra, care s-a proiectat într-un pilon electric. În urma loviturii puternice, automobilul s-a răsturnat de câteva ori. Roşcovanu susţine că bărbatul a fost norocos, suferind doar două fracturi, în schimb maşina fiind făcută zob. Un Opel-Vectra a lovit, la ora 17.30, o fetiţă, de 6 ani, pe str. Suceava. Copilul a fost internat la spitalul „Valentin Ignatenco”. O altă minoră, de 8 ani, a fost lovită pe şos. Munceşti de un autoturism Dacia-Logan, taxi 1450. În noaptea curentă, la ora 2.00, la intersecţia străzilor Ismail şi Calea Moşilor un Audi A-6, condus de un şofer, de 35 de ani, în stare de ebrietate, s-a lovit într-un obstacol. În accident a fost traumatizată o pasageră, de 40 de ani, care s-a ales cu contuzia ţesuturilor moi ale cutiei toracice. În zilele de sâmbătă şi duminică, pe străzile capitalei au avut loc 12 accidente de circulaţie soldate cu 16 persoane rănite. Au fost identificaţi 38 de conducători auto aflaţi la volan sub influenţa alcoolului, 155 amatori de viteză şi 113 şoferi care au trecut pe roşu.