logo

Un șir de taxe locale aplicate în Chișinău vor fi mai mari anul viitor


https://www.ipn.md/ro/un-sir-de-taxe-locale-aplicate-in-chisinau-vor-7966_1070533.html

Mai multe taxe aplicate în municipiul Chișinău se majorează începând cu anul viitor. Proiectul de decizie, aprobat de către Consiliul municipal Chișinău la ședința de joi, 26 decembrie, prevede că unitățile de comerț, cu suprafața de până la 20 de metri pătrați și care vor vinde țigări vor achita anul viitor o taxă de 10 mii de lei pentru fiecare aparat de casă, iar cele cu suprafața mai mare de 20 de metri – 20 de mii de lei. În 2019 acestea achită o taxă cinci mii de lei, transmite IPN.

Conform proiectului prezentat de către șefa interimară a Direcției generale finanțe, Olesea Pșenițchi, unitățile de alimentație publică ce vor avea mai mult de 50 de locuri de deservire vor achita o taxă de 10 mii de lei, față de cinci și șapte mii cât achită în 2019, în funcție de specificul activităților. Taxa destinată spălătoriilor auto a fost majorată cu o mie de lei, de la două la trei mii de lei.

Cazinourile vor achita în 2020 o taxă de 500 de mii de lei, față de 200 de mii de lei în 2019. Pentru sălile cu automate de jocuri de noroc, cu câștiguri în bani, a fost stabilită o taxă de 250 de mii de lei pentru 2020, față de taxa de 190 de mii de lei din 2019. Pentru punerea pariurilor și mizelor se va aplica o taxă de 10 mii de lei per unitate, față de trei mii de lei taxa din 2019.

Magazinele online vor achita o taxă anuală de 10 mii de lei, cu șase mii de lei mai mult decât în 2019. Taxa anuală pentru publicitatea amplasată pe un dispozitiv din centrul istoric al Chișinăului va fi de 1200 de lei pentru un metru pătrat, față de 700 de lei taxa achitată în 2019. O mie de lei va fi taxa pentru dispozitivele amplasate înafara centrului istoric.

Dacă în 2019 taxa anuală pentru amenajarea teritoriului a fost de 80 lei pentru un lucrător, în 2020 va fi de 120 de lei. De la 36 de mii de lei la 50 de mii de lei a fost majorată taxa anuală pentru o coloană de distribuție instalată în stațiile de alimentare cu combustibil.

Pe de altă parte, taxele locale lunare pentru prestarea serviciilor de transport auto pe teritoriul municipiului Chișinău au fost micșorate cu 100 de lei, de la 300 la 200 de lei, pentru fiecare unitate de pe rută. Pentru atelierele de confecționare s-a redus taxa anuală de la patru la două mii de lei. Pentru unitățile de confecționare de până la 30 de metri pătrați la fel a fost redusă taxa de la două mii la o mie de lei.