logo

Un senator român susţine că R. Moldova nu a făcut prea multe pentru implementarea recomandărilor Consiliului Europei


https://www.ipn.md/ro/un-senator-roman-sustine-ca-r-moldova-nu-a-facut-7965_959542.html

Principala ţintă, pentru moment, a R. Moldova trebuie să fie aderarea la valorile europene, şi nu la Uniunea Europeană (UE), a declarat la Chişinău, vicepreşedintele Senatului României Teodor Meleşcanu, la deschiderea dezbaterilor „R. Moldova şi vecinii săi: calea spre Europa”. Din punctul de vedere al politicianului român, cel mai important lucru produs în acest sens a vost declaraţia preşedintelui Vladimir Vortonin de la 4 aprilie 2005, în care a menţionat opţiunea clară a R. Moldova de respectare a recomandărilor Consiliului Europei (CoE). Până acum, însă, a menţionat Meleşcanu, nu s-au întâmplat prea multe lucruri pentru aplicarea în practică a acestor recomandări. Sursa citată a mai declarat că experienţa României în procesul de aderare la UE este importantă atât pentru R. Moldova, cât şi pentru alte state din regiune. „Este important să fie evitate greşelile făcute de Bucureşti şi de aceea merită să fie studiată experienţa sa”, a accentuat vicepreşedintele Senatului român. Mesajul României este că va sprijini procesul de apropiere faţă de valorile europene. României nu-i este indiferent cum evoluează lucrurile în vecinătatea apropiată, a mai spus Meleşcanu. Referindu-se la relaţiile R. Moldova cu România, analistul politic de la Chişinău, Nicolae Chirtoacă, a declarat că este important să fie depăşite stereotipurile care au existat o perioadă îndelungată de timp. Trebuie studiate şi examinate priorităţile capitale ale ambelor state, pentru că relaţiile bilaterale eficiente joacă un rol important pentru rezolvarea problemelor, a spus el. Dezbaterile, care vor dura 2 zile, sunt organizate de Centrul Regional Project on Ethnic Relations. Această masă rotundă este cea de-a doua din seria iniţiată în 11-12 noiembrie 2005 la Iaşi, România. La deschidere au participat deputaţi şi funcţionari de stat de la Bucureşti şi Chişinău, reprezentanţi ai societăţii civile şi cercurilor academice din ambele state.