logo

Un şef de la Spaţii Verzi, reţinut în cazul femeii strivite mortal de un arbore


https://www.ipn.md/ro/un-sef-de-la-spatii-verzi-retinut-in-cazul-femeii-7967_1027844.html

Şeful filialei ÎM „Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi”din sectorul Buiucani a fost reţinut fiind bănuit de neglijenţă în serviciu. Bărbatul a fost reţinut în cadrul cauzei penale pornite de procurori după ce o femeie a fost strivită, marţi, 14 iunie, de un copac pe strada Vasile Lupu, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, cauza penală a fost pornită după ce procurorii au reţinut în acţiunile factorilor de decizie ai Asociaţiei îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu. Potrivit materialelor urmăririi penale, aceştia ar fi fost sesizaţi de către cetăţeni despre pericolul prăbuşirii copacilor, însă nu ar fi reacţionat şi nu au asigurat o verificare eficientă a arborilor amplasaţi pe teritoriul deservit.

Pentru această infracţiune, norma penală prevede până la şase ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani.

De asemenea, Procuratura anunţă că a dispus iniţierea unei cauze penale şi în cazul prăbuşirii a unui copac peste două maşini în sectorul Buiucani, care a avut loc, la fel, pe 14 iunie. Prin ordonanţa procurorului general interimar ambele cauze penale au fost retrase în gestiunea Procuraturii municipiului Chişinău, fiind conexate într-o procedură unică.

Pe acest caz a fost dispusă crearea unui grup mixt de urmărire penală, format din procurori şi ofiţeri de urmărire penală, care urmează să investigheze sub toate aspectele circumstanţele cazului, inclusiv acţiunile factorilor de decizie ai autorităţilor publice, care nu au întreprins măsuri de defrişare a arborilor care prezintă un real pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor acestora.