logo

Un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata


https://www.ipn.md/ro/un-reprezentant-al-ambasadei-federatiei-ruse-la-chisinau-a-7965_1096459.html

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a declarat persona non grata un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Decizia a fost comunicată părții ruse în după-amiaza zilei de 19 aprilie, odată cu convocarea la sediul MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, transmite IPN

MAEIE precizează că decizia a fost luată „pentru acțiuni incompatibile cu statutul diplomatic, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961)”. Alte informații nu sunt comunicate.

La ieșirea de la minister, ambasadorul rus a comunicat presei că a vorbit despre vizita președintelui Tatarstanului, Rustam Minnikhanov, și că a auzit replici neplăcute despre această delegație și despre Ambasadă, precizând că liderul republicii ar fi trebuit să participe la un congres (care s-a desfășurat în UTA Gagauzia). „Am cerut explicații, ce însemnă comportament neadecvat al delegației și al Ambasadei, dar nu am primit un răspuns clar”, a afirmat Oleg Vasnețov.

Ambasadorul a ținut să precizeze că misiunea diplomatică se alătură declarațiilor Ministerului rus al Afacerilor Externe, care a calificat această decizie ca fiind una care afectează relațiile bilaterale dintre Rusia și Republica Moldova.

Funcționarilor de la Ambasada Federației Ruse implicați în evenimentele legate de vizita președintelui Tatarstanului urmează să li se retragă cardurile de acces pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău.

Mai devreme, la un briefing de presă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că Poliția de Frontieră le-a explicat foarte clar persoanelor cărora nu li s-a permis accesul pe teritoriul țării motivele legale care au stat la baza acestei decizii. Interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Moldova s-a bazat pe faptul că nu era clar scopul intrării.