Un proiect nefinalizat lasă comuna Stăuceni fără apă pe timp de caniculă
https://www.ipn.md/ro/un-proiect-nefinalizat-lasa-comuna-stauceni-fara-apa-pe-timp-7967_999331.html
Localnicii comunei Stăuceni din componenţa mun. Chişinău, inclusiv grădiniţa din localitate, nu au avut apă la robinete timp de două zile din cauza unui proiect de renovare a unui apeduct, care a fost lăsat baltă. Din acelaşi motiv, o bună parte din drumurile din comună s-au transformat în şanţuri, a declarat primarul de Stăuceni Vaile Sâtnic în cadrul şedinţei Primăriei capitalei, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit primarului Vasile Sâtnic, mai bine de un an, drumurile din localitate sunt în şanţuri din cauza că firma care a instalat apeductul de la un bazin acvatic până în centrul localităţii, nu a dus lucrările până la capăt. Iar recent, din cauza unei ţevi sparte de lângă bazin, grădiniţa a rămas fără apă şi autorităţile locale se tem că astfel de defecţiuni pot lăsa fără apă întreaga localitatea.
„De un an de zile nu putem da de capăt. Toată această perioadă suntem în şanţuri, iar reprezentanţii firmei ne-au spus că, poate, din septembrie se vor apuca de lucru. Dar din această cauză suferă şi localnicii. Astfel, săptămâna trecută a fost stopată alimentarea cu apă pentru două zile, inclusiv grădiniţa”, a declarat primarul.
În acelaşi context, Vasile Sâtnic a spus că a întreprins o vizită de lucru la bazinul acvatic respectiv, pentru a vedea care este situaţia. La faţa locului a fost depistată o ţeavă spartă în două locuri, care necesită reparaţie urgentă, iar din acest motiv nu există garanţii că săptămâna aceasta locuitorii comunei Stăuceni vor avea apă.
În aceeaşi ordine de idei, directorul tehnic adjunct al SA „Apă-Canal Chişinău”, Vitalie Midari, a declarat că nu există pericolul de deconectare a apei, iar întreruperea s-a efectuat din cauza ţevilor foarte uzate. În plus, acesta a menţionat că până acum apeductul era în gestiunea regiei Stăuceni, iar apoi a fost trecută în gestiunea „Apă- Canal Chişinău”, cu toate problemele şi datoriile, iar acum se fac lucrări de reparaţie a reţelelor pentru a preveni sistarea aprovizionării cu apă potabilă pe viitor.
În ceea ce priveşte starea drumurilor din localitate, şeful Direcţiei construcţii capitale, Roman Sofroni, a spus că lucrările de asfaltare au fost stopate din cauza modificărilor aduse proiectului apeductului magistral. Directorul a mai menţionat că lucrările vor fi finalizate către 1 septembrie, până atunci, însă, urmează să fie efectuată recoordonarea modificărilor la proiect, după care vor fi asfaltate drumurile din comună.
Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă şi-a cerut scuze de la locuitorii comunei Stăuceni pentru incomodităţile aduse şi a specificat că la acest moment astfel de lucrări se efectuează, practic, în toate sectoarele capitalei.
„Nu suntem copii şi ne dăm seama că fără aceste lucrări nu putem vorbi despre modernizarea capitalei. Dacă am vrea să ne batem joc de oameni şi să facem populism, cred că am pune un strat de asfalt şi am merge înainte, dar cred că nu este corect. Atunci mergem lucrare cu lucrare şi întoarcem, practic, pe dos oraşul, dar şi alte localităţi din componenţa municipiului”, a mai declarat edilul.