Un procuror din Procuratura municipiului Chişinău este învinuit de abuz în serviciu la investigarea unei crime deosebit de grave. Potrivit anchetatorilor, procurorul a abuzat de situaţia de serviciu în momentul în care i-au fost repartizate spre executare cererile de comisie rogatorie, formulate de către autorităţile Olandei pe faptul tâlhăriei soldate cu decesul unei persoane, comise inclusiv de un moldovean în oraşul Winterswijk. Cauza penală în privinţa procurorului a fost expediată în instanţa de judecată, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Procuratura Generală, procurorul, fiind conducătorul grupului de urmărire penală pentru investigarea cazului, a tăinuit 79 de suporturi electronice cu înregistrările interceptărilor telefonice realizate în procesul măsurilor speciale de investigaţii. Din conţinutul acestor înregistrări reieşea că procurorul ar fi fost influenţat pentru a-i favoriza situaţia învinuitului prin excluderea unui capăt de acuzare. Conştientizând faptul că în cazul în care interceptările vor deveni cunoscute, atunci ar putea fi recuzat şi supus unei anchete disciplinare sau unei investigaţii penale prin prisma săvârşirii unor acte de corupţie, procurorul nu le-a prezentat judecătorului de instrucţie.
De asemenea, s-a mai constatat că la încadrarea juridică a faptelor persoanei acuzate de comiterea tâlhăriei, soldate cu omorul cetăţeanului olandez, procurorul a muşamalizat concluziile experţilor şi încadrările juridice date de către autorităţile olandeze. Procurorul a exclus din acuzaţie fapta de omor intenţionat comisă de către acesta şi a expediat dosarul în judecată doar pentru infracţiunea de tâlhărie.
Ulterior, un alt acuzator de stat a retras cauza penală din instanţă pentru modificarea acuzării inculpatului în sensul agravării ei, incriminindu-i şi savârşirea omorului intenţionat. Ca rezultat, inculpatul a fost recunoscut culpabil şi condamnat la 20 de ani închisoare.
Cauza penală a fost expediată pentru examinare Judecătoriei sectorului Râşcani, iar dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate, fostul procuror riscă amendă până la 40 de mii de lei sau închisoare până la şase ani. În ambele cazuri va fi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani.