Un poliţist beat la volan a tamponat doi pietoni care se deplasau pe trotuar
https://www.ipn.md/ro/un-politist-beat-la-volan-a-tamponat-doi-pietoni-care-se-deplasau-pe-trotuar-7967_964807.html
Un poliţist, aflat la volan în stare de ebrietate, a tamponat doi pietoni care se deplasau pe trotuar. Cazul s-a petrecut duminică, 20 mai, la ora 22.40 pe str. Alba Iulia din capitală. Pe aceeaşi stradă, 3 ore mai târziu, un alt şofer beat a provocat un accident de circulaţie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Centrului de presă al MAI, colonelul de poliţie, de 47 de ani, şef de educaţie al Liceului de cadeţi “Sfântul Gheorghe” al Academiei “Ştefan cel Mare” din cadrul MAI, se deplasa pe str. Alba Iulia, aflându-se la volanul unui automobil de model “Renault-Laguna”. Fiind în stare avansată de ebrietate, colonelul a pierdut controlul maşinii, intrând pe trotuar, unde a lovit doi pietoni. Ca rezultat al impactului, victimele s-au ales cu diverse traume.
Actualmente, cazul colonelului este cercetat de organele abilitate din cadrul MAI.
Pe parcursul ultimelor 48 de ore, pe teritoriul municipiului au avut loc 3 accidente rutiere soldate cu traumatizarea a patru persoane.