Un ofițer de investigații din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Potrivit CNA, polițistul ar fi pretins și ulterior a primit 2000 de euro de la o persoană supusă unor acțiuni de urmărire penală, transmite IPN.
Potrivit materialelor cauzei, ofițerul de investigații ar fi susținut că are influență asupra persoanelor publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției și că le-ar putea convinge să nu aplice o măsură procesuală de constrângere în privința unei persoane la domiciliul căreia a fost efectuată o percheziție.
În urma acțiunilor procesuale efectuate astăzi, polițistul a primit sub controlul ofițerilor CNA mijloacele financiare anterior pretinse în mărime de 2000 de euro. În scopul acumulării materialului probator, a fost efectuată percheziția corporală a funcționarului public implicat, în urma căreia au fost ridicați 2000 de euro anterior transmise sub controlul ofițerilor CNA, inclusiv alte obiecte care prezintă interes pentru cauza penală.
Ofițerul de investigații a fost reținut pentru 72 de ore și urmează să fie plasat în izolatorul CNA.