Un pensionar din capitală a fost grav accidentat de un microbuz
https://www.ipn.md/ro/un-pensionar-din-capitala-a-fost-grav-accidentat-de-un-7967_959651.html
Un pensionar din capitală a fost grav accidentat de un microbuz şoferul căruia a părăsit locul accidentului, fără a acorda victimei ajutor.
Potrivit inspectorului Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, accidentul s-a produs pe strada Vadul lui Vodă, la ieşirea din oraş spre comuna Coloniţa. Bărbatul a fost lovit de un microbuz care şi-a continuat drumul fără a acorda victimei primul ajutor. Bărbatul a suferit traume asociate, comoţie cerebrală şi fractura umărului.
La scurt timp, inspectorii de circulaţie au stabilit că microbuzul de pe ruta 117 era condus de un locuitor al satului Izbeşte, Criuleni, în vârstă de 35 de ani. La moment acesta se află în atenţia organelor de resort.
Un student al Universităţii Tehnice din Moldova, în vârstă de 20 de ani, a fost lovit la intersecţia străzilor Bănulescu-Bodoni şi Veronica Micle de un automobil Honda, condus de o tânără de aceeaşi vârstă. Victima a suferit contuzia cutiei toracice, traume ale genunchiului şi gambei.
Pe strada Cernăuţi, un motociclist, de 45 de ani, aflat în stare de ebrietate, a pierdut controlul asupra vehiculului şi s-a răsturnat, suferind o comoţie cerebrală.
După miezul nopţii, un Audi s-a proiectat într-un copac din apropierea podului de la Telecentru. Cu fractura oaselor braţului drept a fost internată la spital pasagera din autoturism, de 23 de ani.
Pe parcursul zilei de 1 iunie, agenţii de circulaţie au depistat 445 de încălcări ale Regulamentului circulaţiei rutiere, inclusiv 21 de şoferi aflaţi la volan în stare de ebrietate şi 18 cazuri de viteză excesivă.