Un partid politic se arată îngrijorat faţă de situaţia din Georgia
https://www.ipn.md/ro/un-partid-politic-se-arata-ingrijorat-fata-de-situatia-din-7965_970977.html
Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) se arată îngrijorată de situaţia creată în Georgia, stat suveran şi independent, în urma invaziei trupelor ruseşti în această ţară. „Va avea loc o repetare a scenariilor sângeroase desfăşurate de Kremlin în Azerbaidjan, Georgia, Cecenia şi în Republica Moldova”, se spune într-o declaraţie a formaţiunii, citată de Info-Prim Neo.
MAE critică lipsa unei reacţii oficiale promte din partea oficialităţilor R. Moldova faţă de agresiunea rusească asupra Georgiei, stat-membru al GUAM din care face parte şi R. Moldova. „Tăcerea Chişinăului oficial trădează complicitatea acestuia cu Kremlinul”, se menţionează în declaraţie.
Mişcarea Acţiunea Europeană cere Parlamentului, Guvernului, Consiliului Suprem de Securitate „să se întrunească de urgenţă, să condamne actul de agresiune al Federaţiei Ruse asupra poporului georgian, să dea o apreciere clară politicii imperiale dusă de Rusia în fostele colonii sovietice”.
Atât fostele colonii ruseşti, cât şi SUA, Uniunea Europeană, Alianţa Nord-Atlantică, OSCE şi ONU trebuie să-şi schimbe radical politica de reglementare a conflictelor îngheţate din spaţiul ex-sovietic, declară MAE.
Potrivit sursei citate, Rusia, în calitatea sa de stat agresor, s-a compromis total rolul de pacificator. Adevărata soluţionare a acestor conflicte este posibilă prin implicarea activă a unor forţe pacificatoare neutre internaţionale sub egida ONU, iar pentru Republica Moldova este importantă o conlucrare cât mai eficientă pe coordonatele Washington-Bruxelles (UE şi NATO)-Bucureşti-Kiev, este de părere Mişcarea Acţiunea Europeană.
MAE face apel către adevăratele partide politice naţionale, democratice şi proeuropene, către societatea civilă să se solidarizeze şi să dea riposta cuvenită atât ambiţiilor pro-imperiale ale Kremlinului, cât şi politicii duplicitare şi pro-ruseşti a actualei guvernări de la Chişinău.