Un partid de opoziţie acuză autorităţile statului că urmăresc eliminarea mai multor formaţiunii din cursa electorală
https://www.ipn.md/ro/un-partid-de-opozitie-acuza-autoritatile-statului-ca-urmaresc-eliminarea-7965_964328.html
Partidul Social-Liberal (PSL) acuză autorităţile statului că ar intenţiona să elimine această formaţiune din cursa electorală din acest an.
Liderul formaţiunii, Oleg Serebrian, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, vineri, 13 aprilie, că Ministerul Justiţiei susţine că el nu ar mai fi preşedintele formaţiunii, mandatul său expirând la 10 iulie 2005. Potrivit Ministerului Justiţiei, la Congresul PSL din data respectivă, în Statutul partidului ar fi fost operate modificări care ulterior n-ar fi fost acceptate la MJ. PSL respinge aceste acuzaţii, întrucât Congresul PSL n-a modificat Statutul, ci doar anumite articole printre care nu se numără şi cel ce prevedea modalitatea de alegere a preşedintelui. Implicit pot fi considerate invalide consecinţele articolelor modificate din Statut şi nu cele ale Statutului adoptat la Congresul din 9 mai 2001 şi aprobat la MJ, susţine liderul formaţiunii.
Potrivit lui Serebrian, PSL a aflat abia la 12 aprilie despre faptul că MJ a atenţionat, încă la sfârşitul lunii martie, Comisia Electorală Centrală despre pretinsele nereguli în mai multe formaţiuni politice.
Serebrian a calificat acţiunea MJ drept tentativă de eliminare din cursa electorală a câtorva formaţiuni, inclusiv PSL, deşi până în prezent preşedintele formaţiunii şi-a exercitat nestingherit atribuţiile, semnătura sa este valabilă în conturile bancare, formaţiunea a participat în alegerile din 2005, devenind fracţiune parlamentară.
Potrivit liderului PSL, în aceeaşi situaţie este Mişcarea social-politică “Ravnopravie”, mandatul preşedintelui căreia, Valeri Climenco, ar fi expirat, potrivit MJ, în 2001, cu toate acestea el a participat în mai multe campanii electorale. Totodată, potrivit MJ, nici Eduard Muşuc nu ar fi preşedintele legitim al PSDM.
Potrivit lui Serebrian, MJ, de competenţa căruia ţine respectarea legislaţiei, intenţionează să excludă din cursa electorală, conform unor comenzi politice, partide cu pondere în societate, înregistrând, în schimb, mai multe partiduţe docile pentru a mima democraţia, protejând, în acelaşi timp, PCRM, care este în declin total.
PSL a informat Internaţionala Liberală şi organismele internaţionale despre abuzurile comise de guvernare. În cazul în care situaţia nu se va schimba, PSL este decis să acţioneze în instanţa de judecată MJ, declarând că este gata să ajungă la CEDO.