Un parc din capitală a fost lăsat fără urne de gunoi
https://www.ipn.md/ro/un-parc-din-capitala-a-fost-lasat-fara-urne-de-gunoi-7967_990348.html
Peste 40 de urne de gunoi dintr-un parc din sectorul Râşcani al capitalei au fost distruse. „Am trimis la poliţie un demers, iar acum cazul se anchetează. Urmează să vedem dacă şi în alte parcuri au fost distruse urnele”, a menţionat în şedinţa de luni de la Primărie viceprimarul Vlad Coteţ, citat de Info-Prim Neo.
„Apare o întrebare unde vrem să mergem cu o asemenea atitudine. Eu nu ştiu cine a efectuat asemenea „lucrări de gospodărire” , dar ne-a făcut un volum considerabil de lucru, mai ales că această zonă este una de odihnă”, a mai spus viceprimarul.
Şeful Asociaţiei Spaţii Verzi, Eliferii Haruţa, a comunicat că doar o parte din aceste urne vor putea fi reparate. Costul unei urne de gunoi se ridică la 750 de lei.
Şeful poliţiei municipale, Silviu Muşuc, a declarat că poliţia a demarat o anchetă pentru a depista autorul actului de huliganism.