logo

Un panou de publicitate a ars în flăcări în centrul capitalei


https://www.ipn.md/ro/un-panou-de-publicitate-a-ars-in-flacari-in-centrul-capitalei-7967_970195.html

Un panou de publicitate a ars în flăcări ieri seara, 19 iunie, în centrul capitalei. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că incidentul s-a produs pe bd.Negruzzi. Focul a fost declanşat de un scurt circuit. Din cauza ploii şi a vântului puternic flăcările au cuprins în câteva momente toată suprafaţa panoului. În după amiaza zilei un alt incendiu a pus în pericol siguranţa câtorva locuitori ai capitalei. Focul a izbucnit într-un panou electric situat în scara blocului locativ din str. Burebista, 36. Fumul intens, a determinat locatarii să solicite ajutorul pompierilor. Pericolul cel mai mare era intoxicarea cu fum, în special a persoanelor de la etajele superioare. Doi fraţi gemeni, de 18 ani, au fost salvaţi de la etajul 8 al blocului cu ajutorul aparatelor izolante, pentru evita pericolul intoxicării cu fum. Datorită intervenţiei operative, pompierilor li-a reuşit evacuarea tuturor locatarilor din scară. De la începutul anului în Moldova au fost înregistrate 939 de incendii în care au murit 106 persoane, inclusiv 5 copii.