logo

Un om a murit asfixiat cu gaze de ardere


https://www.ipn.md/ro/un-om-a-murit-asfixiat-cu-gaze-de-ardere-7967_968912.html

Un om a murit asfixiat cu gaze de ardere într-un incendiu produs în camera în care dormea. Şeful Centrului de propagandă antiincendiară a Direcţiei Pompieri şi Salvatori, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că tragedia s-a produs într-o casă de locuit din s. Pruteni, Făleşti. Pompierii sosiţi la faţa locului pentru a stinge incendiul au descoperit cadavrul proprietarului, de 43 de ani. Deocamdată cauzele producerii incendiului nu au fost elucidate. Jocul copiilor cu focul deschis au avut drept consecinţă arderea bunurilor materiale dintr-o cameră a unei case de locuit din s. Vărvăreuca, Floreşti. Din fericire, copiii nu au fost afectaţi de flăcări, reuşind să iasă din casă. Un scurtcircuit a provocat un incendiu într-o construcţie auxiliară dintr-o gospodărie din s. Ruseni, Anenii-Noi. Flăcările au mistuit 18 metri pătraţi ai încăperii. Pe parcursul lunii martie, în R. Moldova au fost înregistrate 106 incendii în care au murit 12 oameni. De la începutul anului au decedat în flăcări 79 de persoane, inclusiv 2 copii, în cele 520 de incendii înregistrate.