Un nou studiu constată încălcarea dreptului la libera circulaţie a locuitorilor regiunii transnistrene şi a persoanelor care tranzitează zona
https://www.ipn.md/ro/un-nou-studiu-constata-incalcarea-dreptului-la-libera-circulatie-a-locuitorilor--7967_970739.html
Cei circa 400 mii de cetăţeni ai R. Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană sunt discriminaţi în raport cu ceilalţi cetăţeni, concluzionează autorii studiului „Realizarea dreptului la libera circulaţie în regiunea de est a R. Moldova”, lansat vineri, 25 iulie, de către Asociaţia „Promo-Lex”, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit preşedintelui „Promo-Lex” – organizaţie neguvernamentală specializată în protejarea drepturilor omului în stânga Nistrului, Ion Manole, se atestă numeroase cazuri când pentru persoanele sunt nevoite la traversarea „hotarului” care împarte Moldova să plătească mită sau anumite taxe. „Acest fapt convine multor factori de decizie din zonă, în timp ce autorităţile constituţionale nu fac faţă obligaţiunilor lor şi pierd puţina încredere a locuitorilor regiunii”, a spus Ion Manole. „Se tot vorbeşte la Chişinău că autorităţile întreprind măsuri în ceea ce priveşte sporirea încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului, dar atâta timp cât nu se întreprind măsuri pentru respectarea drepturilor individuale ale fiecărui cetăţean din această zonă, nu putem vorbi despre întărirea încrederii populaţiei din stânga Nistrului”, a menţionat el.
Procuratura refuză să se implice atunci când drepturile cetăţenilor sunt încălcate de regimul separatist, invocând că nu controlează acest teritoriu, argument care este absurd, a mai adăugat preşedintele „Promo-Lex”. Dacă autorităţile nu sunt în stare să-şi îndeplinească obligaţiunile de a-şi proteja cetăţenii, atunci Guvernul ar trebui, cel puţin, să instituie o linie în bugetul de sat pentru a recupera cheltuielile pe care le suportă oamenii achitând taxe şi mite funcţionarilor transnistreni, a conchis Ion Manole.
Pavel Postica, autor al studiului, a menţionat că, deşi la 1 ianuarie a fost anulată taxa de migraţie în regiunea transnistreană, au fost instituite taxe de două ori mai mari pentru vizitele ce depăşesc termenul de 10 ore în regiune. De asemenea, posesorii de automobile cu numere de înmatriculare moldoveneşti care domiciliază în localităţile sub controlul rmn nu pot circula liber pe teritoriul regiunii. Ei sunt impuşi să achite pentru admiterea pe teritoriul rmn pe o perioadă două luni o taxă de 0,18% din preţul automobilului. Totodată, şoferii sunt presaţi să-şi reînregistreze automobilele în regiune şi să obţină cetăţenia rmn. În acelaşi timp, autorităţile de la Chişinău au interzis circulaţia automobilelor cu numere transnistrene cetăţenilor domiciliaţi în dreapta Nistrului. Şoferii se văd nevoiţi să obţină cetăţenia rmn pentru a circula liber cu astfel de autoturisme, procurate la preţuri convenabile datorită taxelor de devămare mai mici din regiunea transnistreană. Autorităţile constituţionale nu întreprind măsuri eficiente pentru a redresa situaţia şi a minimaliza efectele limitărilor de circulaţie pe teritoriul R. Moldova a automobilelor înregistrare în rmn, a subliniat Pavel Postica.
Studiul Asociaţiei „Promo-Lex” este structurat în patru capitole, care se referă la libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a circulaţiei capitalului. Lucrarea a apărut graţie suportului financiar acordat de Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia şi SIDA.