logo

Un nou program naţional îşi propune să controleze cancerul


https://www.ipn.md/ro/un-nou-program-national-isi-propune-sa-controleze-cancerul-7967_1029955.html

Cabinetul de miniştri a aprobat, în şedinţa de miercuri, Programul naţional de control al cancerului pentru anii 2016-2025. Documentul are ca scop reducerea mortalităţii cauzate de cancer şi îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu această maladie, transmite IPN.

Astfel, autorităţile îşi propun să sporească calitatea serviciilor medicale acordate populaţiei şi să îmbunătăţească condiţiile de activitate a instituţiilor medicale, inclusiv prin implementarea tehnologiilor noi. Totodată, Executivul urmează să realizeze o serie de măsuri privind mobilizarea socială în controlul cancerului şi monitorizarea continuă a sectorului sănătăţii publice.

Printre obiectivele stabilite în Programul aprobat se regăseşte reducerea, până în 2025, cu 10 % a incidenţei tipurilor de cancer, precum şi sporirea ratei de depistare precoce a bolnavilor cu această maladie. Urmează să fie sporit şi accesul pacienţilor la servicii calitative de diagnosticare, tratament şi îngrijire, inclusiv prin asigurarea funcţionării serviciilor de tratament în toate unităţile administrativ-teritoriale.

Implementarea Programului naţional de control al cancerului se va face în două etape. În prima etapă, anii 2016-2020, vor fi realizate activităţi de fortificare a capacităţilor sistemului de sănătate, inclusiv dotarea instituţiilor de sănătate cu dispozitive medicale şi cadre calificate. Ulterior, în funcţie de rezultatele obţinute, va fi elaborat un Plan de acţiuni pentru perioada următoare.

În Republica Moldova cancerul ocupă locul doi printre principalele cauze de deces a populaţiei, iar numărul persoanelor care suferă de această maladie este în creştere.