logo

Un nou model de pașaport va fi pus în circulație. Este securizat cu 45 de elemente


https://www.ipn.md/ro/un-nou-model-de-pasaport-va-fi-pus-in-7967_1095438.html

În circulație urmează să fie pus un modelul nou de pașaport al cetățeanului Republicii Moldova. Noul tip este securizat cu 45 de elemente și vine cu o serie de noutăți ce țin, în speță, de materialele de confecționare, de tehnologia de personalizare și tipologia de elemente de securitate, transmite IPN.

Într-un proiect prezentat pentru consultări publice se precizează că schimbările majore au fost operate la cea mai importantă și sensibilă la fraudare parte a blanchetei de pașaport, și anume la prima filă cu pagina cu date de identificare ale titularului.

Tehnologia de confecționare și personalizare a paginii cu date, pe suport de hârtie, imprimată cu jet de cerneală și laminată cu overlay holografic a fost înlocuită cu pagina cu date pe suport sintetic multistrat din policarbonat, personalizat prin gravare laser. Această tehnologie permite utilizarea unui spectru mai larg de elemente de securitate pe niveluri verificate prin simpla atingere, privire și înclinare a documentului alături de alte elemente de securitate ascunse, verificate cu echipamente simple și de laborator, prin amplasarea lor în adâncimi diferite.

O altă inovație ține de conexiunile cu pagina cu date și anume, reamplasarea circuitului integrat fără contact cu identificatori biometrici din copertă în pagina cu date, astfel fiind fortificată atât securitatea paginii cu date, cât și caracteristicile de durabilitate și rezistență.

Modelul nou de pașaport urmează să fie pus în circulație pe măsura epuizării stocului de blanchete de pașapoarte seria AB, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2023.