Consiliul Băncii Comerciale „Moldova-Agroindbank” informează că, începând cu februarie 2013, banca, organele de conducere ale acesteia, precum şi acţionarii băncii, au devenit ţinta unor noi acţiuni frauduloase din partea unui grup de persoane care acţionează concertat, fiind susţinut de către unele persoane cu funcţii de răspundere din organele de stat (administrative şi judiciare), precum şi de către un registrator independent, notează IPN cu referire la un comunicat al Băncii.
Administraţia Băncii consideră că acţiunile în cauză reprezintă continuarea realizării schemei ilegale şi deosebit de periculoase lansate în adresa „Moldova-Agroindbank” în vara anului 2011 şi în anul 2012, dar care - prin amploarea şi impactul lor - depăşesc cu mult respectivele atacuri de tip raider.
„Operaţiunile suspecte cu pachete considerabile de acţiuni ale BC „Moldova Agroindbank” SA, au fost efectuate prin intermediul şi în cîrdăşie cu Registratorul independent „Registru-Corect”, care a favorizat transferurile ilegale de acţiuni emise de bancă. Originea necunoscută a banilor cu care au fost dobândite acţiunile băncii lasă loc de îndoieli vizavi de caracterul legal al provenienţei acestora şi creează suspiciuni justificate în acest sens”, se spune în comunicat.
Conducerea Băncii crede că aceste acţiuni sunt pe măsură de a submina stabilitatea financiară a băncii, iar, prin precedentul deosebit de primejdios pe care îl creează - stabilitatea financiară şi economică a ţării. Schimbarea esenţială a componenţei acţionariatului băncii, precum şi a organelor de conducere ale ei fără acordul prealabil al instituţiilor financiare internaţionale – creditori ai băncii - va fi considerată de acestea drept cazuri de default cu drept de retragere înainte de termen a resurselor financiare împrumutate.
BC „Moldova Agroindbank” SA a sesizat toate organele de resort din Republica Moldova despre faptele de sustragere ilegală de la acţionarii băncii a acţiunilor emise de ea şi a solicitat întreprinderea măsurilor de rigoare pentru curmarea sustragerii acestora. Ne exprimăm îngrijorarea profundă în legătură cu acţiunile anemice ale organelor de resort ale statului
Potrivit comunicatului, actualmente, cuvântul decisiv în situaţia creată îl are Banca Naţională în calitate de regulator şi supraveghetor al sistemului bancar din Republica Moldova. „De voinţa şi corectitudinea acţiunilor Băncii Naţionale a Moldovei, precum şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, organelor responsabile de contracararea spălării banilor, altor autorităţi ale statului, va depinde, decisiv, revenirea situaţiei legale în structura acţionariatului BC „Moldova Agroindbank” SA, fapt care va asigura funcţionarea stabilă a băncii şi sistemului bancar în întregime”, se spune în document.